marți, 17 august 2010

Pe facebook ma invita cineva sa ma alatur grupului de sustinere a lui Raed Arafat pentru functia de ministru al sanatatii. Evident, crearea grupului are legatura cu nenorocirea de la Maternitatea Giulesti si prestatia dr. Arafat. Ce ma ingrijoreaza este ca nu mai deosebim starea de normalitate- in care se inscrie si reactia, atitudinea dr. Arafat- de starea de nesimtire crasa in care zac oamenii din sistemul sanitar romanesc, incepind de la ultima asistenta pina la ministrul Sanatatii pe care il vedeam azi vorbind despre moartea bebelusilor ca si cind ne-ar fi spus ca a fost la piata si a luat rosii. Sec, fara nici o urma de compasiune pentru copiii aia nenorociti si familiile lor. Asa ca, in replica la propunerea de sustinere a lui Raed Arafat, pe care nu am s-o semnez pentru simplul motiv ca omul a facut ceea ce era firesc si moral sa faca, propun sa infiintam "Grupul pacientilor inarmati" si sa ii punem la zid pe mizerabilii astia pentru care viata unui om nu e mai mult decit o treaba cu care ei se joaca, de multe ori cu inconstienta. Nu am sa vorbesc aici despre demnitate, conduita profesionala, constiinta, pe care oamenii astia care lucreaza in sistemul sanitar le-au pierdut demult. Am toata compasiunea pentru conditiile uneori mizere in care lucreaza, dar nici un pic de toleranta pentru lipsa de profesionalism si omenie de care dau adeseori dovada. Mi-e sila de sefii lor care ascund gunoiul sub pres dintr-o solidaritate prost inteleasa. La fel si de Colegiul Medicilor a carui singura preocupare este sa ii scoata basma curata pe medicii spagari, nesimtiti si incompetenti. Nu-i asa ca si voi uriti Sanatatea asta bolnava?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu